Educaţia, în perspectiva deschiderii către valori multiple, reprezintă un demers pe deplin justificat, întrucât vizează mai buna inserţie a omului într-o lume spirituală polimorfă şi dinamică. Astfel, educația vine în întâmpinarea atât a dezideratelor individualităţii, prin valorizarea unor trăsături particulare, unice, ce merită a fi recunoscute sau amplificate, cât şi în folosul societăţii, asigurându-i un anumit grad de coerenţă, solidaritate şi funcţionalitate. Solidaritatea comunitară este potenţată nu numai prin felul cum se gestionează reproducerea marilor simboluri în interiorul spaţiului cultural respectiv, ci şi prin modul cum este reglată deschiderea spre alte spații culturale.

O cultură este mare nu numai prin ea însăşi, ci şi prin felul în care permite deschideri spre exterior, lucruri care se observă și se învață încă de pe băncile școlii și continuă întreaga viață. De aceea, educația capătă o dimensiune interculturală, al cărei obiectiv principal rezidă în pregătirea elevilor pentru a percepe, accepta, respecta şi a experimenta întâlnirea cu celălalt, ca fiind un motiv de bucurie, o ocazie de întărire a sentimentului vieţuirii laolaltă, o dorinţă a unei  împreună simţiri şi binevenite conlucrări.

Altul este un prilej de descoperire şi conştientizare a realei identităţi; în căutarea celuilalt, ne descoperim pe noi înşine, ne dăm seama de ceea ce suntem, sperăm, merităm. Frumuseţea existenţială ne este dată de celălalt, de miracolul ieşirii din sine, de proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat – precum şi a celui îndepărtat!