România se numără printre țările UE unde rata de participare la educația timpurie a scăzut comparativ cu 2014. În plus, rata de înscriere între vârsta de 3 ani și vârsta de începere a învățământului obligatoriu este printre cele mai scăzute din Europa, semnificativ mai redusă decât media europeană, potrivit datelor Comisiei Europene.
Potrivit studiului “Educația timpurie în România”, 95% dintre cadrele didactice susțin că există decalaje de dezvoltare între copiii care încep grădinița la 3 ani și cei care sunt înscriși mai târziu. În plus, educatorii susțin în procent de 100% că implicarea părinților în dezvoltarea copilului este esenţială. Cu toate acestea, realitatea din teren arată astfel: doar 54% dintre directori spun că procentul copiilor înscriși la grădiniță este de peste 90% în localitatea lor. În același timp, doar 68% dintre educatori spun că peste 90% dintre copiii înscriși frecventează grădinița de cel puțin 4 ori pe săptămână.
“Ghiozdănel cu viitor” îi ajută pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală. Toate produsele din ghiozdan răspund nevoilor de dezvoltare ale copiilor preșcolari: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse sanitare. Părinții vor regăsi idei de activităţi şi sfaturi pentru utilizarea acestora pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.